TOSA INU este o rasa putin cunoscuta în afara tarii sale natale, ba mai mult, nici în Japonia nu este prea raspândita. În trecut, numai nobilimea putea sa-si permita tinerea unui câine de talie mare.

Daca nu v-ati întâlnit niciodata cu aceasta rasa, rugam sa va închipuiti un MASTIF, reduceti imaginar marimea sa cu 30%, apoi luati acest câine de 50-60 kg si debarasati-l de toate trasaturile negative (lipsa de vlaga, leneveala), caractere care deosebesc epigonii zilelor noastre de stramosii lor minunati, excelentii luptarori ai antichitatii si a evului mediu, gladiatorii arenelor cu lei si ursi. Ati reusit aceasta operatie virtuala ? Daca da, aveti în fata un câine de talie mare, robust dar totusi atletic, foarte puternic, dar nu un "golem" lenes. Aveti în fata de fapt un TOSA INU.

Desi rasa nu prea este cunoscuta, cei care doresc un "câine adevarat" sunt norocosi, fiindca TOSA si-a pastrat temperamentul, curajul, psihicul echilibrat si invincibilitatea. Rasa este actualmente "în ceea mai excelenta forma", ceea ce este o premiza buna pentru popularizarea sa.

Istoricul rasei este foarte interesant, fiind vorba de încrucisari cu scop bine determinat. Japonezii au o traditie milenara în folosirea la lupte a câinilor. Pâna în anii 1850 câinele traditional de lupta a fost rasa KOCSI, rasa straveche japoneza. Rasa originala a suferit modificari esentiale, prin încrucisarea cu rase occidentale, devenita posibila în urma deschiderii fortate a granitelor imperiului japonez în anul 1854.

Realizarea rasei

La formarea rasei moderne TOSA INU a fost utilizata încrucisarea câinelui de rasa KOCSI cu rasele europene: BULLDOG (din 1872), MASTIFF (din 1874), POINTER (din 1876), DOG GERMAN (din 1924), BULLTERRIER, ALAN si chiar rasa SAINT-BERNARD, iar pentru cresterea volumului cutiei craniene, a masei musculare si întarirea fizicului s-a întrodus în jurul anilor 1950 si rasa DOG DE BORDEAUX.

Acesti câini au etalat toata paleta de culori si marimi existente în acele vremuri, însa procesul de omogenizare a demarat rapid, deoarece stapnii câinilor de lupta au retinut pentru reproductie numai acele exemplare puternice si de tenacitate maxima, care au învins în arene, exemplarele ineficiente fiind eliminate. Câinii învingatori în lupte, sunt denumiti "JOKOZUMA" ca si luptarorii SUMO si sunt decorati cu frânghii groase si cuverturi colorate.

Cei mai devotati crescatori se aflau pe insulele sudice "Shikoko", tinutul "Kochi", orasul "Tosa", unde de secole se aflau cei mai buni câini gladiatori. Folosind vasta lor experienta, acesti crescatori au depus eforturi sustinute pentru crearea câinelui ideal de lupte, iar munca lor a fost repede încununata de succes. Deoarece câinii din orasul "Tosa" câstigau majoritatea covârsitoare a luptelor, noua rasa a început sa fie cunoscuta sub numele: INU = CÂINE din orasul TOSA. De altfel în aceasta perioada, rasa poseda deja caractere total molossoide, prezentând deviatii majore fata de rasele originale japoneze, care erau de origine lupoida, cu par de lungime medie, cu urechi ridicate si coada purtata covrig în spate. În rasa TOSA se vede foarte clar influenta mastiffilor si a bulldogilor. Aceasta rasa este atât de reusita, deoarce crescatorii japonezi au ales din fiecare rasa acele exemplare care posedau carcteristici superioare. Astfel de la BULLDOG a mostenit rezistenta si taria, de la TERRIER instinctul de lupta, de la MOLOSS marimea si puterea.

În timpul celui de-al doilea razboi mondial, din lipsa de hrana, rasa era serios amenintata cu disparitia, dar au ramas totusi un numar suficient de exemplare pentru perpetuarea rasei.

Ocupatia americana a interzis luptele cu câini, însa câtiva crescatori entuziasti n-au fost de acord cu o astfel de blasfemie a culturii milenare japoneze si au început în secret opera de salvare a rasei, finalizat cu standardizarea rasei la începutul anilor 60 de catre clubul crescatorilor japonezi.

Popularitatea rasei în permanenta crestere nu se datoreaza însa crescatorilor japonezi, deoarece ei folosesc câinii si astazi aproape exclusiv pentru lupte, pentru un strain (gadjik,outsider, cum numesc ei strainii albi), procurarea unui exemplar de calitate este apropae imposibila. Totusi a existat o "portita" prin care TOSA a scapat spre occident. Crescatorii din SUA au luat contact cu aceasta minunata rasa prin intermediul proprietarilor de pe insulelel Hawai. Crescatorii americani si europeni apreciaza desigur calitatile deosebite de paza si aparare si nu cele de lupta, calitati care pun TOSA în fruntea ierarhiei câinilor din aceasta categorie.
 

Descriere generala

Câine de talie mare, robust, cu musculatura imensa. Iradiaza putere colosala si agilitate fantastica. Este de neclintit, curajos, totodata calm si echilibrat, dar niciodata agresiv. Nu cunoaste frica si supunerea, de aceea poate deveni foarte priculoasa enervarea sa, atât pentru om, cât si pentru un alt câine. Odata pornit la lupta, nu se va mai retrage pâna la obtinerea victoriei. Este necrutator fata de inamic si mostenind de la predecesori spiritul de adevarat luptator, va fi întotdeauna invincibil. De altfel este de un calm desavârsit, rabdator si nu simte nevoia de a demonstra permanent superioritatea sa. Cu toata duritatea sa este deosebit de tandru cu stapânul, dar numai cu el. Nu este un caracter slugarnic, dar cu un dresaj adecvat, folosind dragostea lui netarmurita fata de stapân si neîncrederea fata de straini, poti obtine orice de la el, devenind cel mai bun câine de paza si aparare.
 

Cresterea si educarea

La achizitionarea unui pui de TOSA trebuie sa avem în vedere mai multe aspecte:
· Puiul de numai câteva kiolgrame, s-ar putea sa ajunga la o greutate de circa 80 de kg.
· Pretul de achizitionare este situat peste media generala.
· Costul de întretinere este de asemenea ridicat, daca dorim satisfactie deplina.
· Trebuie sa facem o sincera autoanaliza critica, gândindu-ne daca avem sau nu suficienta tarie de caracter pentru a putea avea o autoritate reala în relatia noastra cu un astfel de câine.

În educarea puiului trebuie sa avem în vedere ceea ce a demonstrat experienta, ca în cazul acestui câine, randamentul optim se poate realiza numai prin metode jucause si variate de educare. Nu vom putea ajunge în nici un caz la vre-un rezultat prin folosirea fortei si dominarea excesiva a câinelui. Câinele va raspunde favorabil numai la gesturi tandre. Orice amenintare, fie si numai verbala, comenzile taioase vor ramâne fara efect în plan educational, dimpotriva, va distorsiona relatia câine-om, câinele putând deveni neîncrezator. Efectul metodelor clasice, bazate pe etalarea superioritatii si a fortei, nemaivorbind de bataie, va fi privit de câine cu un real dispret.

Oricum, principiul de baza în educare, este, ca în orice proces sanatos de educare, punerea în evidenta a autoritatii. Un câine de marimea si forta unui TOSA INU trebuie sa fie în orice împrejurare ascultator, cunoscând locul lui în societate si familie.

Acesti câini au un suflet sensibil, ceea ce deriva din faptul, ca în lupte, succes au avut acei câini, care traiau într-o foarte strânsa si intima legatura sufleteasca cu stapânii lor. Câinele se bate pentru stapân si nicidecum din interes propriu.

La educare trebuie sa luam în considerare aceasta sensibilitate a câinelui. Orice pedeapsa trebuie sa fie foarte bine motivata si vatrebui sa fie astfel aplicata, încât câinele sa înteleaga exact pentru ce a fost pedepsit. Orice pedeapsa ilogica si neavenita strica relatia stapân-câine.

TOSA fiind în general mult mai maleabil decât rudele din familia molossoizilor, se va supune cu usurinta procesului de educare pentru supunere. Pragul lor de excitabilitate este foarte ridicat, au o stabilitate nervoasa deosebita si suportabilitate remarcabila. Dar în nici un caz nu vor avea sârguinta unui ciobanesc german, care este în stare sa execute ore în sir cele mai diferite comenzi. TOSA îsi va pierde relativ repede interesul, dând de înteles în modul cel mai echivoc aceasta stare, de exemplu se culca si refuza sa se mai ridice.
Un TOSA corect educat, va avea în prezenta stapânului un comportament retinut fata de persoane straine. Unele exemplare par a fi chiar inabordabile si distante. Pare a fi deosebit de linistit si calm. Spre bucuria vecinilor, abia ca latra. Totusi, daca familia este în real pericol, va reactiona în modul cel mai dur si hotarât fata de intrus. Calitatea lor de câini de paza si protectie este o însusire absolut nativa. Nu este necesara nici o educare în acest sens. Un TOSA care primeste un antrenament si dresaj specific câinilor de paza si protectie, devine o arma de-a dreptul periculoasa.

Un TOSA pune fata de stapân câteva pretentii speciale:
· Ca sa avem un câine într-adevar bun este necesar sa ne ocupam de el zilnic câteva ore.
· Necesita o atentie sporita, pentru a putea forma legaturi strânse cu toata familia.
· Necesita spatii largi de miscare. În Japonia, un TOSA bine antrenat, alearga zilnic pâna la 25 de km. Deci nu-l vom putea tine legat, închis, izolat.

În Japonia, rasa a trecut printr-un proces de selectie "naturala", astfel problemele de sanatate apar foarte rar. Totusi, din prudenta si din ratiuni profilactice, vom evita supraalimentarea pentru preîntâmpinarea obezitatii, cu efect negativ asupra funciilor inimii. Se recomanda hranirea cu mai multe mese pe zi, urmate de odihna pentru a evita formarea ocluzei intestinale.

Cu toata marimea lor, aparitia displaziei de sold este foarte rara, dar nu este exclusa, deoarece în Japonia aceasta nu este un criteriu de selectie.

Pentru evitarea formarii bataturilor la coate, se recomanda folosirea unui asternut moale.

Este destul de sensibil la barbiturice. De aceea sa apelam numai la serviciile unui medic cu experienta în tratarea molossoizilor.

Durata medie de viata este de 8-12 ani.

Standard

Deoarece rasa a fost creata din cel putin zece alte rase diferite, indivizii difera deseori din punct de vedere a marimii, a greutatii si aspectului exterior. Unele exemplare au înaltimea grabanului de 55 cm si greutatea de 30 kg, altele pot ajunge peste 100 cm si peste 100 kg. Deoarece în cadrul oricaerei selectii trebuie sa fim prudenti cu cazurile extreme, crescatorii de TOSA realisti, au în vedere obtinerea unui câine cu înaltimea grabanului de 70 cm si greutatea de 60 kg.

În anul 1954, Clubul Crescatorilor Japonezi (Nippon Kennel Club) a eleborat un standard, care de atunci este prelucrat în permanenta. Datele comunicate de Japonia sunt atât de superficial formulate, încât nu putem sa deducem imaginea concreta a rasei. În mod evident în Japonia se are grija ca starea de confuzie sa creasca în permanenta. Sunt zvonuri, ca pe lânga culorile roscat si galbui-brun, vor fi acceptate si culorile negru si tigrat.
Crescatorii europeni si americani au în vedere obtinerea de exemplare care corespund urmatoarelor cerinte:

Capul: Cutie craniana lata, cu stop pronuntat, dar nu exagerat
Zona faciala-nazala: De lungime medie, de forma dreapta
Trufa: Mare si negru
Maxilar: Urias
Dantura: Solid, incisivi puternici, colti mari, muscatura este de dorit sa fie în foarfeca.
Urechile: Relativ mici, destul de subtiri, pornind din partea superioara a capului, alipite de cap, ajungând pâna la jumatatea capului.
Ochii: De culoare bruna sau neagra, privire patrunzatoare, relativi mici.
Gât: Bine musculat, cu salba.
Graban: Înalt si bine dezvoltat.
Spate: Usor încovoiat, mai înalt în partea dorsala.
Dors: Puternic si lat, de înaltime ce depaseste usor nivelul spatelui.
Coada: Lungimea ajunge pâna la mijlocul picioarelor,se subtiaza spre vârf, în stare agitata purtata sus.
Pieptul: Lat si adânc.
Laterale: Înguste.
Burta: Ridicata.
Organele genitale: Perfecte.
Antebrate: Drepte, puternice, de lungime medie.
Labe: De forma închise.
Pernute: Rezistente.
Ghiare: Tari, de culoare închisa.
Pulpe: Bine îmbracate în masa musculara.
Coate: Cu unghiuri corecte.
Parul: Aspru, des si scurt, acopera tot corpul
Culoare: roscat-închis, culoarea nisipului, nuante între acestea Sunt permise pete albe pe piept si pe picioare. Masca trebuie sa fie întotdeauna închisa.
Miscarea: Hotarâta si retinuta, atletica.
Înaltime: Mascul: peste 60 cm. Femela: peste 54 cm
Greutate: Mascul: minim 38 kg. Femela: minim 30 kg.
Defecte eliminatorii: Testicule ascunse, monotesticular, necorepondenta cu standardul
Defecte majore: Prognatism pronuntat, lipsa a mai mult de cinci dinti.
Defecte minore: Prognatism, cap îngust, constitutie slaba, mers desirat, timiditate, culori iesite din comun.